Verde, cine n-are pierde Imprimare
Evaluare:
 / 2

0 10 
Scris de Ciprian   
Luni, 08 Iunie 2009 12:42
Relaxare in mijlocul parcului Pentru mine, care am o activitate sedentara, cea mai mica plimbare in natura inseamna un prilej de a-mi reincarca bateriile. Nu neaparat plecari lungi pe munte; si o plimbare prin parc este minunata. Iar acuma, cand in urma ploilor din zilele trecute, parcul a inverzit puternic, este ca atat mai placut.
De cateva saptamani, mi-am cumparat un hamac, pe care insa nu am reusit decat sa-l dezpachetez. Astazi am fost liber de la serviciu, sotia a fost de acord sa evadez (pentru cei casatoriti, sotia trebuie sa-si dea acceptul intotdeauna) si in consecinta mi-am luat rucsacelul in spate si am plecat prin parc.

Pentru cine nu stie, parcul Sub Arini, plamanul verde al Sibiului, este maricel si se continua cu Padurea Dumbrava pana langa Rasinari (aprox vreo 12 km de Sibiu); se pot face plimbari serioase, in functie de timp. Timpul insa era limitat, asa ca dupa o plimbare scurta, mi-am ales un loc unde sa pot bucura de natura. Am trecut pe langa paraias, si luand-o pe o poteca putin umblata, am ajuns intr-o zona mai izolata. Lume putina, pasarele ciripeau de zor, verdeata si umbra.. ce mai poti sa iti doresti?! Nu prea multe... un hamac ar fi suficient. Si hamacul nu-mi lipsea. Am inlocuit rolele cu hamacul cumparat de ceva timp si nefolosit pana acuma. Trebuia testat si era indicat sa fie agatat de doi copaci... pentru a se putea denumi cu adavarat hamac. Cei de la care l-am cumparat, DD Hammocks aveau si un filmulet de prezentare a modului de utilizare, dar pana nu pui mana, nu sti cu adevarat. Aveam nevoie de copaci!

Stiti cum vine vorba "nu vezi padurea de copaci". Plin de copaci in parc, insa unii prea grosi, altii prea subtiri, unii perfecti ca si grosime, insa prea apropiati sau prea departati unii de altii. In final am ochit doi. Erau perfecti, nici prea grosi nici, prea subtiri si la prima vedere la o distanta perfecta pentru hamacul meu.
In cinci minute hamacul a fost agatat si cu mici retineri, m-am catarat in el. Prima data cu adidasii in picioare. Rusine! Nu se face asa ceva... insa a fost prima data cand am folosit hamacul... si intr-o zona publica. Trebuia sa pot sa-mi iau talpasita repede in caz de ceva.
Dar nu a fost cazul. Era liniste frumos... desi se impunea sa ma fac comod. Jos adidasii! Parca era alta viata. Se sta mult mai bine in hamac fara incaltaminte. Nu am stiut pana acuma, de acuma stiu. Hamacul s-a comportat foarte bine! Nu m-am asteptat. Parea destul de fragil, dar nu a fost asa. Mi-am clatit ochii cu verdeata, de mi-au iesit toti "bitzishorii" acumulati la serviciu.
Si uite asa privind frunzisul, ascultand pasarelele, privindu-mi picioarele si picioarele privindu-ma pe mine, au trecut vreo 3 ore si ceva de evadare.
Am auzind ceva fosnind in apropiere. Cand m-am uitat erau doi catelusi. Cautau mancare prin iarba si parca chiar vanau ceva. Probabil soparle sau soricei. Cateii acestia sunt adevarati supravietuitori. Sunt vagabonzi, insa situatia lor ni se datoreaza noua oamenilor. Acestia doi insa arata ca niste catei dingo din Australia si gandul de a ma intalni cu o haita de vreo 20 nu m-a incatat. Cand sa le fac o poza m-au remarcat si au socotit ca este mai bine sa o intinda. Unul era marcat la ureche, probabil a fost castrat, iar imaginea a ceva stralucitor indreptat catre el s-ar putea sa-i fi trezit amintiri dureroase. Cei doi au fugit de mine... iar eu mi-am adus aminte ca sunt casatorit cu sotie si copil care ma asteapta acasa.
Deci am strans hamacul si cu regret am pornit spre palatul de beton cu gandul la o noua evadare... Va zic eu: cine n-are verde, pierde.

Click for ZoomClick for ZoomClick for Zoom
Click for ZoomClick for ZoomClick for ZoomClick for Zoom