Cioclovina 2011 Imprimare
Evaluare:
 / 1

0 10 
Scris de cipm   
Duminic─â, 19 Februarie 2012 00:00
Spre Cioclovina

Sunt un norocos.

Pe langa o familie minunata, Dumnezeu mi-a randuit sa intalnesc, cu diferite ocazii, oameni minunati.

In activitatea de serviciu, sau in momente care sunt dedicate "pasarelelor" pe care fiecare om care se respecta trebuie sa le aiba, am avut ocazia sa intalnesc oameni in prejama carora ma simt bine.

Cioclovina... ce o fi si asta? Unele explicatii fac referire la "un om arogant", altele atribuie asta unui element "tuguiat". Dar nu-i vorba nici de una, nici de alta. Este vorba de o localitate din muntii dacilor. Acesta este locul unde era planificate o intalnire cu membrii forumului arcasilor. In aceasta epoca cand virtualul tinde sa ne cucereasca, inlocuirea emoticonurilor cu sentimente si trairi reale, este binevenita.

Nimica nu este mai placut decat companie unor oameni langa care nu simti cum trece timpul...
Nu-i vorba ca uneori este greu sa te imparti, si sa raspunzi la toate extemporalele vietii, insa cand se ofera o "recreatie", este bine sa o acceptam. Greu destul sa ajungi la anumite intalniri, insa merita tot efortul.

Dar toate sunt randuite... asa ca daca a fost sa ajung si eu la Cioclovina.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Drumurile au fost deschise iar "Teo" a "pasit" cu curaj pe drumul Luncanilor fara sa-i fie frica de drumul neasfaltat.

Organizatorii, urmasi ai dacilor de pe aceste meleaguri, au acceptat sa ajute "invadatorii", asa ca in anumite locuri am gasit indicatoare de directie.

Nu suntem intampinati cu ostilitate, asa cum s-a intamplat cand cotropitorii incercau sa ajunga in inima muntilor si totul era pustiit in calea lor.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Ba din contra, pe valea creata de rau exista un drum pe care Teo se strecura fara probleme.
Punti peste rau si istorie, dovada a ingeniozitatii localnicilor. Mult mai usor acuma. Usor, usor am patruns in munte si istorie.

Pamanturile aceaste au fost martori tacuti ale vremurilor bune si a celor rele, pe masura ce Mos Timp is depana fuiorul. Si de nu ar fi fost sa fiu cu masina, aveam ceva de mers... insa nu cred ca m-as fi plictisit. Iar fantanile si izvoarele ce o data erau otravite, acuma iti pot potoli setea daca este cazul.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

"Candva regele dacilor, Decebal si-a potolit setea din apa acestor munti. Fie ca acest izvor sa-ti potoleasca si tie setea, aceasta cruce sa-ti aminteasca sa iubesti, iar aceste meleaguri sa-ti pomenesca stramosii"
scrie pe crucea de la izvorul care mi-a ostoit setea.
Apoi am purces la drum, lasand in civilizatia si semnalul GMS... cat de dependeti am devenit de tehnologie... am uitat sa ne ascultam sufletul si natura.
Stiam ca trebuie sa ajung la Ciclovina, nu am mai fost niciodata acolo si nu aveam posibilitatea ca printr-un telefon sa aflu daca sunt asteptat acolo sau nu... sau sa cer detalii despre drum. Nu, nu era vorba ca ma ratacesc, problema care se punea era accesibilitatea.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Drumul accesibil a ramas undeva departe... iar Teo a ajuns la un moment de cumpana. Parca numai ea?! Nu a mai fost loc de poze si contemplare. Ceea ce pentru un cal putere nu ar fi fost nici o problema (dar un cal adevarat la care sa-i simti respiratia si fiorul), pentru "herghelia" lui Teo a devenit o problema. Drumul cu pietre si in panta, pe care torentiala anterioara il ravasise, devenise "o piatra de incercare".
Aderenta se rupea des, pietrele loveau burta masinii, iar gandurile negre ma incoltisera. Halal urmas al dacilor neinfricati.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Dar Tatal Ceresc nu ma parasise... imi daduse "o piatra de incercare"... de fapt o multime.
Dupa ce am chinuit-o pe Teo vreo 30 de minute, cu greu am ajuns intr-o zona in care daca opream nu as fi incurcat pe nimeni. Nu ca ar fi fost mare trafic pe acolo.
Am reusit sa ajung intr-un loc unde puteam sa opresc fara grija ca blochez drumul, sau ca Teo o i-a la vale. Am rasuflat usurat.

Lui Teo i-au trebuit inca vreo 5 minute sa-si revina. Si asta cu capota ridicata.
Pentru motorul ei de 1.2 si greutatea relatic mare, a fost un chin aceasta portine de drum.
Si dupa ce am dat buna ziua matusii careia ii blocasem poarta cu masina mea, am hotarat ca de aici doar pasul o sa ma duca la intalnire. Matusa ma asigura ca pot lasa masina acolo fara frica.
Nu o incurca de loc... si daca o fi, stie unde sa ma gaseasca... la Gherman ii cale de 5 minute. Stia matusa ce nu stiam eu.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

In graba plecarii nu stiam detalile locului unde o sa campam, si cum nu multa lume se preumbla intr-un catun ca acesta, pot zice ca eram norocos.
Gherman era cercetasul care ne-a pus la dispozitie curtea si gradina sa, pentru organizarea acestei intalniri.
Dupa cateva minute, parca ne stiam de o viata.
Un om de nota 10!
Ca de altfel toti care m-au intampinat si m-au cinstit cu o palinca si un "sandwich dacic": slana, ceapa si clisa.
Calin, Petre, Bela, Mircea, organizatorii acestei intalniri si toti ceilalti veniti din toata tara, ne-am bucurat de revedere.
Iar dupa o palinca, hamacul a fost prioritatea 0.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Locuri faine, prieteni... ce ne trebuie mai mult?!
Unii aranjau corturile, altii trageau la tinta aranjata undeva in zona unde aveam hamacul...
Mi-au creat ceva emotii, dar in timp m-am obisnuit.
Si ca sa nu uit ce am invatat la Tg. Mures, Florin mi-a pus in brate o tolba pentru a-i face cusaturile. O activitate ca asta, intr-o companie relaxanta, este cel mai bun remediu impotriva stresului.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

O activitate repetitiva, linistea locurilor si frumusetea locurilor face ca sa nu simti cum trece timpul.
Padurile imbraca imprejurimile si doar petele albicioase amintesc de stanca care sta la baza muntilor acestora.

Si cum Gherman cunostea locurile si povestile zonei la perfectie, orele dupa amiezii ne-au prins pe drumul catre pestera Cioclovina. Musai sa ajungem pana acolo. Enciclopedie a locurilor, Gherman. Istorisiri si intamplari care ne-au facut drumul mai usor.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Efectul nu a lipsit sa apara; nu am mai dat mare atentie efortului.
Am incercat sa-mi imaginez ce insemna acuma 2000 de ani o incursiune pe aici. Ma indoiesc ca existau drumurile pe atunci... desi nu se stie... si probabil doar vaile erau folosite pentru access. Iar pentru a merge pe aici, chiar usurei cum suntem noi, trebuie sa faci ceva efort.
Departe de mine sa pot sa imi inchipui ce ar insemna sa cari dupa tine armamentul si merinde, iar cu ochii sa fi mereu atent la umbrele padurii. Pestera ascunsa in padure ne-a primit cu un suflu racoros, amintindu-ne ca tabara este departe.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Desi poate o noapte in gura pesterii ne-ar fi facut sa simtim mai bine ca facem parte din natura.
Ma bate gandul unei nopti in hamac.
Alta data.

Acuma este timpul sa batem drumul inapoi.
Pentru noi poate fi greu de inchipuit, insa pe aceste meleaguri inca se mai traieste in spiritul vechi. Casa micuta din lemn ne spune fara vorbe ca aici s-a locuit pana de curand.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Menirea ei era sa ofera adapost si odihna trupului muncit. Nu era loc de huzur si distractie.
Oamenii au alte prioritati aici, animalele si activitatile care-i ajuta sa supravietuiasca pe acest taram.
Taram in care oamenii cei mai corecti impart Pastile in noaptea de inviere intr-un loc special destinat (nu este o biserica, Pasternita parca-i spune), sfintit de sufletele lor oneste.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Locuri in care stramosii sunt foarte aproape de cei vii, ghidandu-i in viata de zi cu zi. Salasuiesc in gradinile fiecarora avand semnele crestine la cap. "i muma' me acolo" ne spune o femeie
Asta cei care au pasit pe alt taram relativ recent.
Ceilalti sunt prezenti in florile, copacii si tot ce este viu pe aceste mealeaguri. Inclusiv se regasesc in sufletele noastre, atunci cand repetam gesturi sau activitati neschimbate de milenii. Ne adunam in jurul focului sau privim cerul instelat.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Fiorul ce-l simtim este acelasi pe care l-au simtit si ei.

Fior care te cuprinde cand sageta ta pleaca catre tinta.

Iar cand tinta este miscatoare, si sageata ta a lovit-o in timp ce altele au trecut pe langa, satisfactia este multipla.
Este drept ca in trecut, aceasta insemna hrana, siguranta pentru familie. Nu este cazul acuma, insa fiorul razbate din interior, din instinctul ancestral al fiecaruia dintre noi.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/


Emotia apare atunci cand intinzi coarda arcului, iar gandul incearca sa se detaseze de tot, sa se focalizeze pe tinta. Nu intelegi pana nu incerci.

Si nu tine cont de varsta sau sex.
In acel moment esti doar: ARCAS.

Este adevarat, nu toti putem fi buni.
Tine de exercitiu, de firea fiecaruia si de ce nu de conditia fizica. Acuma ma refer la rezultatele actiunii.

Tinta lovita sau nu.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

In cazul meu exista dorinta, dar mai ioc "putinta':)
Oricat m-am concentrat... rezultatul a fost cam "in pom".
La propiu si la figurat.

Oricum, distractia a fost la cote inalte!


images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Dar pentru a avea cat mai multe sageti in tinta... este nevoie de munca, concentrare si studiu.
Trebuie sa fi atent la orice detaliu, sa ti cont de sfaturile prietenilor si iarasi sa exersezi cat mai mult.

Iar cat alti "muncesc", sa stai putin la umbra nu strica. Chiar ajuta!

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Si sunt momente cand "armele trebuiesc sa taca".
Nici arcurilor nu le face bine soarele puternic, iar momentele acestea cand ele se odihnesc, sunt cele mai bune pentru a admira munca prietenilor.
Ca la o expozitie, findca arcurile sau sagetilor unora sunt adevarate obiecte de arta.
In aceste momente mai schimbi o vorba, un sfat, o gluma si te gandesti la ceaunul cu gulas, care raspandeste miresme pana departe. Sunt prietenii care nu sunt mesteri numai la constructia sagetilor sau a arcurilor. Unii dintre ei sunt mesteri si la crearea unor momente minunate, desfat pentru papilele gustative. Atunci facem coada la ceaun. Pacat ca nu am o poza... eram prea nerabdatori. Insa momentele sunt inregistrate spre aducere aminte, si in alte ocazii.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

Si nu cred ca a fost cineva la aceasta intalnire sa uite de faptul ca ne-am intalnit ca sa ne distram, sa ne impartasim cunostiintele si SA NE SIMTIM BINE!
Nu exista fotografii a caror protagonisti sa nu aiba un zambet, o sclipire de bucurie in ochi.
Eh, poate sa fi avut eu o umbra de tristete, deoarece a trebuit sa plec mai repede... insa doar cuibul vulturilor daci, Magura Uroiului, poate a fost martora, in drumul meu catre casa.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/ images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/

In urma am lasat pe prietenii mei, impartindu-si cu drag, premii, daruri, zambete si vorbe frumoase.
Nu am fost de fata insa imaginile vorbesc de la sine.
Povestile ulterioare vorbesc despre gesturi minunate cand preniul primit, a fost redaruit.

V-ati prins, nu a fost o premiere clasica a unui concurs. Acelea in care razbat regrete si poate un ciob de invidie.

images/cmuntean/evadari/cioclovina_26_08_2011/


A fost o premiere intre prieteni.
Prieteni care regretau faptul ca timpul a trecut repede, ca intalnirea se apropia de sfarsit.

Iar daca nu a fost sa fiu prezent pana la sfarsit, fizic, inima mea era alaturi de ei, acolo cand obiectivul aparatului abia reusea sa-i cuprinda pe toti.
Si da, cred ca "cioclovina" poate fi si un om "tuguiat" adica semet. Asa cum mai sunt oamenii pe aceste meleaguri.